Prefaţă

Steaua este imposibil să nu râvnească la stele, la cununa lor radioasă şi misterioasă, pe care Steliana Grama le întruneşte şi le reprezintă metaforic şi deic în deplinul înţeles al cuvântului cu rădăcină în cer. „Emigrând” din „noaptea” trăirilor socioumane şi dramatice „într-un vers”, iar apoi treptat din „vers în vers” într-o carte” a Ei, din Acasa sufletului ei ceresc, „emigrând” „în visul de sub fereastră” şi „cu visul pornind prin Univers” cu o atare „carte” personal-atitudinală şi original-originară (gen „Curcubeul viselor”…), sosia lirică steliană şi-„a aprins” realmente multjinduitul „Curcubeu stelar pe bolta albastră” a cuvintelor / a poeziei naţionale, astfel decantându-i zeieşte vocaţia şi revelaţia formelor ce le-a plătit la propriu şi la figurat cu „partea ei de zbor”, lividamianian vorbind, şi de suflet care „nu poate fi oprită”, pentru că e una temerară, sorină şi divină, stelian-vizionară.
Tudor Palladi